Caută

Astăzi GBWN a organizat cel de-al doilea webinar întitulat ”Reflecții privind măsurile de recuperare post-Covid 19 – o abordare feministă”, care a adunat peste 80 de participanți.

Partea oficială a webinarului a fost deschisă de Olga Martin Gonzalez, care reprezintă punctul focal de gen în cadrul DG NEAR al Comisiei Europene. Dumneaei a explicat Planul de acțiune în domeniul egalității de gen al Uniunii Europene și angajamentul acestuia față de o bugetare sensibilă la gen. De asemenea, a subliniat că documentul este alcătuit din cinci piloni – angajamentul pentru egalitatea de gen, viziunea strategică a UE, șase domenii cheie de colaborare, conducerea prin putearea exemplului și pilonul de responsabilitate.

A urmat prezentarea doamnei Marija Risteska, director executiv al Centrului pentru cercetare și elaborare de politici și director de proiect GBWN. Doamna Risteska a prezentat principalele constatări ale monitorizării impactului fiscal al Covid-19 asupra femeilor din Balcanii de Vest și Republica Moldova. Dumneaei a relatat că au fost observate provocări și riscuri serioase în satisfacerea nevoilor diferitelor femei și bărbați, fiind cercetate domenii precum – actualitatea răspunsului guvernelor, capacitatea de răspuns a măsurilor bugetare la dimensiunea de gen (măsurile fiscale ca răspuns la Covid-19), transparența procesului de răspuns la Covid -19, răspunderea pentru măsurile de răspuns la Covid-19 și impactul asupra femeilor și impactul de gen al măsurilor fiscale în contextual Covid-19. Doamna Risteska s-a concentrat, de asemenea, pe recomandările pentru îmbunătățirea situației constatate, cum ar fi: mai mult sprijin pentru femeile antreprenoare, platforme digitale și rețelele pentru un mai bun acces la finanțe, criteriile de gen utilizate pentru sprijinul bugetar și pachete de recuperare post-Covid-19 furnizate de UE ca cerință pentru aprobarea acestora.

Următoarea vorbitoare, LauraTurquet, consilier ONU pentru politici pentru femei și șef adjunct al echipei Cercetare și date, a prezentat „planul feminist” pentru durabilitate și justiție socială. Dumneaei a subliniat că peste 54 de milioane de femei și-au pierdut locul de muncă în ultimii doi ani și că sectorul îngrijirii rămâne să fie serios neremunerat. O problemă gravă este faptul că femeile rămân să fie subreprezentate în grupurile de lucru din întreaga lume, astfel încât un nou contract social este mai mult decât necesar, este nevoie să fie bazat pe feminism, justiție socială și ecologie.

În calitate de ultimă vorbitoare, am avut-o pe Elisabeth Klatzer de la Femme Fiscal, Austria, care a relatat despre campania de pledoarie Femme Fiscale Mehr fur care. Dumneaei a reflectat, de asemenea, asupra celor trei pachete principale de investiții, care ar aduce un anumit echilibru în sectorul social – educația viitoare, serviciile de îngrijire și pachetul de solidaritate. Klatzer a spus că mai mulți bani publici sunt esențiali pentru angajarea a mai mult personal, condiții mai bune de muncă, venituri minime pentru cei care au nevoie, îngrijirea copiilor și prevenirea violenței domestice. Doamna Klatzer a mai spus că pandemia provoacă o retragere gravă în sectorul îngrijirii și a criticat planurile de redresare ale UE, care potrivit dumneaei, nu sunt sensibile la dimensiunea de gen.

Ulterior s-a acordat spațiu și timp pentru discuții care s-au concentrat asupra necesității de a implica OSC-urile și organizațiile de femei în dialogul public, pentru a schimba obiectivele monitorizării către îmbunătățirea măsurilor și a investițiilor în sectorul îngrijirii. În acest sens, deputatul macedonean Snezana Kaleska Vanceva a subliniat că toate aceste aspecte trebuie reflectate în viitoarea lege privind egalitatea de gen care se află în faza de redactare, inclusiv în componenta privind bugetarea sensibilă la gen.