Simpozionul internațional Infrastructura pentru viața de zi cu zi, bunăstarea socială și noi indicatori pentru deciziile publice a reunit cercetători, experți în politici publice și practicieni pentru a discuta cum poate fi redefinită, măsurată și guvernată infrastructura ca bază a bunăstării zilnice, a egalității de gen și a durabilității sociale. Organizat de Universitatea din Murcia, în cadrul rețelei internaționale EuWIGeN, evenimentul a creat un spațiu de dialog între cercetarea academică și politicile publice, cu atenție specială pentru indicele WIGI (Well-being and Infrastructure from a Gender Perspective Index).
Premisa centrală a simpozionului: infrastructura nu ar trebui înțeleasă doar ca drumuri, sisteme energetice, coridoare de transport sau active economice de amploare. Ea include și sistemele din viața de zi cu zi care permit oamenilor să trăiască demn: sănătate, educație, servicii de îngrijire, transport public, iluminat, spații verzi, infrastructură digitală, spații culturale și facilități comunitare. Aceste infrastructuri influențează accesul la muncă, educație, sănătate, siguranță, îngrijire, timp liber, relații sociale și participare, cu efecte directe asupra bunăstării, coeziunii sociale și egalității de gen.
O parte importantă a simpozionului a constat în prezentarea unor indicatori noi, care pot susține decizii publice mai incluzive. Abordarea WIGI a fost prezentată ca instrument pentru a măsura cum influențează infrastructura bunăstarea prin dezvoltarea capacităților oamenilor. Discuțiile au pus sub semnul întrebării ideea că infrastructura este neutră din punct de vedere al genului, arătând că femeile și bărbații folosesc, au nevoie și beneficiază diferit de infrastructură, din cauza responsabilităților inegale de îngrijire, a tiparelor de mobilitate, a preocupărilor legate de siguranță, a inegalităților de venit și a accesului la timp.
Marija Risteska, directoarea regională GBWN, a prezentat o lucrare despre reconsiderarea îngrijirii pe termen lung în Albania și Macedonia, cu un mesaj simplu: îngrijirea nu este doar o problemă socială, ci și una economică și de infrastructură. La fel cum se investește în drumuri, energie sau sisteme de apă, este nevoie de investiții și în sistemele de îngrijire. Serviciile de îngrijire pe termen lung pot îmbunătăți calitatea vieții persoanelor în vârstă, pot susține participarea femeilor pe piața muncii, pot crea locuri de muncă și pot face finanțele publice mai sustenabile pe termen lung.
Pe măsură ce populația îmbătrânește, tinerii emigrează și familiile devin mai mici, ideea că îngrijirea va fi asigurată în continuare, în mod firesc, în interiorul familiei nu mai este realistă. În practică, această muncă de îngrijire neplătită este dusă, în cea mai mare parte, de femei. Asta le afectează ocuparea forței de muncă, veniturile, pensiile și riscul de sărăcie la bătrânețe. Dar afectează și finanțele publice: când femeile ies de pe piața muncii din cauza responsabilităților de îngrijire, statul pierde venituri din taxe și contribuții sociale. Când persoanele în vârstă nu primesc îngrijire adecvată la domiciliu sau în comunitate, costurile apar, de multe ori, mai târziu, prin spitale, instituții și intervenții de urgență.
Bugetarea sensibilă la gen ajută la identificarea acestor costuri ascunse și la conceperea unor politici mai bune. Întrebarea nu este dacă îmbătrânirea populației va costa societățile noastre. Deja costă. Întrebarea este dacă aceste costuri vor rămâne invizibile și vor continua să fie purtate mai ales de femei și familii, sau dacă vor fi construite sisteme de îngrijire corecte, profesionale și bazate pe comunitate.
