Echipa Centrului de Cercetare și Elaborare a Politicilor, implicată în implementarea proiectului „Rețeaua de monitorizare a bugetelor sensibile la gen” a avut o întrevedere pe data de 16 noiembrie 2020 cu reprezentanții unităților macroeconomie și bugetare din cadrul Ministerului Finanțelor din Macedonia, precum și cu reprezentanții cabinetului consultativ. În cadrul reuniunii, am prezentat propunerile de îmbunătățire a realizării la nivel de țară a indicatorului 5.C.1 al Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 5 și anume:
Includerea informației privind egalitatea de gen în adoptarea bugetului, de exemplu, în declarația pre-bugetară a Ministrului Finanțelor, în expunerea ministrului finanțelor în Parlament în cadrul prezentării bugetului, în discuțiile pe marginea bugetului propus în Comisia finanțe și buget sau în cadrul sesiunii plenare cu privire la buget;
Publicarea rapoartelor fiscale care să prezinte rezultatul implementării programelor și bugetul destinat promovării egalității de gen (deoarece inițiativele bugetare în domeniul aspectelor de gen sunt publicate pe pagina web a Ministerului Finanțelor), adică, Raportul privind executarea bugetului cu integrarea dimensiunii de gen;
Armonizarea deplină a sistemului de gestionare a finanțelor publice cu bugetarea pe programe și renunțarea la metoda actuală de bugetare bazată pe linii bugetare, precum și reglementarea specifică cu privire la bugetarea sensibilă la gen;
Dezvoltarea unui sistem informațional care să permită clasificarea intrărilor și cheltuielilor, fiind astfel posibilă recunoașterea cheltuielilor aferente dimensiunii de gen;
În perioada următoare, CRPM va continua să susțină un buget mai sensibil la gen, de data aceasta, în cadrul Parlamentului macedonean, cu reprezentanții Comisiei pentru egalitate de șanse și ai Comisiei finanțe și buget.